Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare – Egipt
Considerată cea mai veche mănăstire din lume, Mănăstirea Sfântului Antonie de la Marea Roşie a fost întemeiată după anul 356 de către ucenicii Sfântului Antonie cel Mare la poalele munţilor Al-Qalzam, în apropierea peşterii sfântului.
Deşi Sfântul Antonie a trăit în singurătate întreaga viaţă, ucenicii au format o comunitate. Ei locuiau în chilii separate, dar se întâlneau pentru a lua masa şi pentru a se ruga împreună.
Spre sfârşitul secolului al V-lea, pustnicii au început să-şi aşeze chiliile în jurul bisericii.
În secolele VI şi VII, Mănăstirea Sfântului Antonie a devenit adăpost pentru monahii de la mănăstirile din Sketis (Wadi El Natrun), retraşi din calea atacurilor beduinilor şi a berberilor. Între cei care au găsit adăpost aici a fost şi Sfântul Ioan Colov (cel Mic).
După Sinodul Ecumenic de la Calcedon din anul 451, conducerea mănăstirii a fost pricină de dispută secole de-a rândul între ortodocşi şi copţi, până în secolul al VIII-lea, când a revenit Bisericii copte.
După o perioadă de înflorire culturală deosebită, spre sfârşitul secolului al XV-lea, mănăstirea este atacată de beduini, care îi omoară pe toţi monahii şi distrug o parte dintre clădirile monahale. Peste numai câţiva ani, mănăstirea a fost restaurată de patriarhul copt Gavriil al VII-lea.
Astăzi în incinta mănăstirii se înalţă şapte biserici. Moaşte Sfântului Antonie cel Mare se păstrează în biserica închinată sfântului.
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro