Sfânta Lumină a ajuns în țara noastră

Patriarhia Română

Sfânta Lumină a ajuns în țara noastră

    • Sfânta Lumină a ajuns în țara noastră
      Sfânta Lumină a ajuns în țara noastră / Foto: Mihnea Păduraru

      Sfânta Lumină a ajuns în țara noastră / Foto: Mihnea Păduraru

De la Sfântul Mormânt, Sfânta Lumină a ajuns în seara aceasta, 4 mai 2024, și la noi în țară, cu o aeronavă care a aterizat în jurul orei 18:30 pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”. A fost adusă de o delegație română, condusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Pe aeroportul din Otopeni, delegația a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, care a făcut o scurtă declarație de presă, în care a subliniat importanța acestui eveniment: „Mulțumim Bunului Dumnezeu că și anul acesta, pe lângă lumina și bucuria sărbătorii, ne‑a oferit și acest dar deosebit, Sfânta Lumină, care se aprinde în chip minunat în ajunul Învierii Mântuitorului la Sfântul Său Mormânt. Mulțumim autorităților aeroportului pentru acest moment deosebit, Ambasadei României la Tel Aviv pentru sprijinul pe care l‑a acordat părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, pentru că, fiind timp de conflict militar, au fost necesare o mulțime de intervenții la autoritățile statului israelian și această disponibilitate a ambasadei s‑a văzut și în faptul că aeronava românească a fost cea dintâi care a plecat de pe aeroportul Ben Gurion. Vă dorim tuturor ca zilele Paștilor să vă găsească cu bucurie, cu pace în familie și dorim ca lumina lui Hristos sosită de la Sfântul Său Mormânt să se adauge luminii praznicului pe care îl așteptăm cu multă emoție duhovnicească”.

Preasfinția Sa a oferit apoi Sfânta Lumină în Salonul Oficial al aeroportului tuturor reprezentanților protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și delegațiilor din celelalte eparhii din țară.

De la aeroportul din Otopeni, Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Patriarhală din București, unde va avea loc ceremonia primirii Sfintei Lumini.

În această noapte, Sfânta Lumină va ajunge și la credincioșii din Republica Moldova.

Sursa: ziarullumina.ro

Citește despre: